Archives 27th January 2018

Pestera Zidită de la Mada

Obiectivele turistice din zona noastră sunt deosebite, încercăm să identificăm cât mai multe, pentru ca să putem reda celor interesați frumusețea Munților Metaliferi și a zonei în care suntem situați.

O peșteră mai puțin cunoscută este preferata turiștilor care sunt îndemnați să o viziteze. Peștera Zidită de la Mada. Aproape de Cheile Madei, în spatele unor arbuști care-o acoperă intrarea, Peșterea Zidita este o adevărată minune a naturii și alături de Versanții Pleșei Mari si ai Dosului, oferă una dintre cele mai frumoase priveliști asupra Munților Metaliferi.

În zonele stâncoase, a fost semnalată prezența viperei cu corn, așadar trebuie foarte multă atenție la alegerea acestui traseu.

Legendele descriu peștera ca fiind un adăpost al dacilor. Peștera are patru galerii care însumează o lungime mai mare de o jumătate de kilometru și accesul în peșteră se face cu dificultate. În galerii găsim adevărate maternități de lilieci, numărul coloniilor în România este in continuă scădere.

Amatorii senzațiilor tari pot face canyoning pe Cheile Madei, o arie protejată natural cu o suprafață de 10 hectare.

Depozitarul unor adevărate comori de artă tradiţională românească

La o aruncătură de băț de casa noastră, Muzeul Achim Emilian își așteaptă oaspeții încărcat cu legende și o colecție impresionantă de obiecte adunate în ultimele patru decenii. Peste 10.000 de obiecte stau astăzi mărturii peste timp și pasiunea unui om, duce mai departe istoria unor tradiții prea puțin cunoscute de oameni… viața satului românesc.

Emilian Achim este un personaj de poveste si toată România a auzit de el după ce a înființat un muzeu în propria gospodărie. Este un fost mecanic și pasiunea de o viață a redat-o tuturor celor care doresc să cunoască bucăți din istorie. Merită toată admirația noastră, pentru salvarea patrimoniului național și munca de zi cu zi pentru conservarea tuturor exponatelor aflate în colecția muzeului.

Almașul Mare se află pe Valea Geoagiului, nu departe de fostul oraș minier – Zlatna și la câțiva kilometri de locația noastră, Casa Glod. Muzeul a fost deschis în anul 1979 și până în ziua de azi a fost și rămâne unul dintre cele mai importante obiective din această zonă.

“Pasiunea mea este acest muzeu și fiecare obiect pe care l-am adus aici are propia poveste sau legendă. Am încercat să reclădesc din aceste piese istoria oamenilor din această zona, a Munților Apuseni. Am dorit să pot să ofer vizitatorilor elemente din activitățile oamenilor, tradițiile si obiceiurilor” ne-a spus Emilian Achim în cele două ore în care am vizitat fiecare colț al muzeului. De menționat este faptul ca acest muzeu nu aduce profit, intrarea este gratuită, turiștii si cei care vizitează acest loc în care timpul este oprit în loc.. pot face donații dacă doresc acest lucru.

Emilian Achim este fără îndoială depozitarul unor adevărate comori de artă tradiţională românească.

× Rezervă rapid!