Archives January 2018

Portul popular din zona Glodului

Astăzi discutăm despre portul popular din zona etnografică a Glodului,  parte integrantă a istoriei atunci când vine vorba de obiceiuri și tradiții. Costumele populare din această zonă erau confecționate din materiale obținute în gospodărie, ocazional tăranii mai foloseau tocul pentru a procura alte materiale de care aveau nevoie.  Prin aceste obiceiuri, tradiţia capătă o sacralitate de necontestat şi îi asigură dăinuirea.

Piesele de port popular erau nelipsite în viața de zi cu zi și erau purtate la orice ocazie. Cămașa bărbătească se purta peste cioareci(pantaloni țărănești stânși pe picior) și era încinsă la brâu cu un chimir lat.

Din componența costumului femeiesc, cămașa lungă cu cheutori din cânepă răsucită a era piesa nelipsită, peste această cămașă se purta pieptarul și în față șorț de mătase neagră brodat cu ornamente florale. Întotdeauna femeile se acopereau cu podoabe lungi, țesute în propria gospodărie. Cu timpul, acestea au fost înlocuite cu cârpe de dimensiunea unui stergar.

De menționat este faptul că existau piese de zi cu zi și piese de sărbătoare. Până la începutul secolului XX-lea s-au purtat cămăși largi, cu mâneci prinse la umeri. Erau fabricate din cânepă sau in.

Fiecare gospodărie avea un război de țesut și tradiția spune că în nicio casă nu lipsea lada de zeste. Aceasta era plină de țesături cusute în șezătoare. Toate camerele erau împodobite cu ștergare viu colorate, covoare lungi și înguste. Toate țesute la război.

Portul tradițional din zona noastră are o frumusețe morfologică și structurală. Creșterea animalelor a dezvoltat foarte mult cojocăritul în secolul XVIII și schimbul de experiență între meșteșugarii din zonele înconjurătoare au făcut din aceste lucrări adevărate piese de artă, mai ales în privința cojoacelor femeieșei.

Legătura omului cu pământul. Glod-ul anilor 1800-1900

Ne-am propus să vă aducem în prim plan viața la țară, așa cum era odinioară, așa cum au trăit-o bătrânii satului.

După câteva “săpături” prin arhivele istorice și povestile celor care au prins într-o oarecare măsură acele timpuri, Glodul a fost întotdeauna un mic sat cochet, un sat în care oamenii făceau iz de tradiție și respectau cu sfințenie sărbătorile religioase. Locuințele erau făcute din piatra și acoperite cu paie, mult mai târziu au început să construiască case din lemne îmbinate la capete în coadă de rândunică și acoperite cu țigle. În funcție de posibilitățile oamenilor, casele aveau o cameră sau două. Tinda cuprindea adesea și cuptorul de pâine și era folosită pentru uscarea fructelor pentru iarnă.

Trebuie să menționez faptul că pentru a se putea tencui la interior, culegeau nuiele de alun subțiri care se despicau în jumătate si se fixau cu ajutorul cuielor pe pereții de bârne, apoi se lua pământ amestecat cu pleavă și se pregătea din el un fel de tencuială care se aplica peste nuiele până când se umplea golul. Abia după ce se usca complet se folosea var.

Întotdeauna gospodăriile aveau o pivniță sub casă, un stogar (loc de depozitare pentru fân) sau cotețe pentru păsări. Uneori găinile dormeau în frăgar(dud), asta pentru că oamenii creșteau porci și spațiul era limitat.

În apropierea sărbătorilor casele erau văruite cu vinețeală (var cu piatră vânătă). Hrana era împărțită în două: de frupt și de post.

Există foarte puțină informație despre satul românesc în general, despre Glod informația pe internet este inexistentă. Ne bucurăm că reușim să aducem prin cuvinte bucăți din istoria noastră și mai ales a regiunii din care facem parte. În Glod, prima instituție care a contribuit major la cultura locuitorilor a fost Biserica. Preoții, prin perdicile lor au reușit să întărească credința localnicilor, să sudeze relațiile între oameni în spiritul solidarității și al respectului. Atât de bine erau inchegate familiile încăt la evidența populației nu am găsit divorțuri până la începutul anilor 1930. Legăturile erau pe viață, familia și pământul ocupau locuri fruntașe în ceea ce privește apartenența.

Locuitorii satului Glod erau botezați cu nume din Biblie. Cele mai frecvente nume erau: Ion, Achim, Avram, Nicolae, Luca sau în cazul femeilor Victoria, Maria, Magdalena, Floarea, Veronica.

O familie din Glod a salvat tradiția românească. Când omul sfințește locul!


Căsuțe vechi de 200 de ani, rupte chiar din vremurile de altă dată… Asta găsim în satul Glod, comuna Almașu Mare.

Dacă te întrebai cine sunt oamenii din spatele acestei povești, putem să-ți spunem că Dora și Alin sunt doi tineri pentru care România înseamnă acasă. Cu toate că aveau în minte un alt destin, viața le-a oferit alte planuri și după ce ani de zile au fost înstrăinați, acum s-au întors acasă și de câțiva ani au început să muncească la propriu pentru salvarea caselor românești și efectiv a tradițiilor.

De la săparea funațiilor și până în prezent, familia Mușat a adunat foarte multe obiecte tradiționale care sunt motivele care decorează locuințele de poveste. Ladă de zestre, covoare țesute cu războiul și tot ce au găsit prin gospodăriile țăranilor din Glod.

Dincolo de acest loc rupt din vremurile de altă dată, împreurimile sunt senzaționale. Căsuțele sunt situate la mică distanță de Cheile Glodului. Abrupturile cheilor sunt golaşe, străpunse de ogaşe imense, de ţancuri şi vegetaţie. Din loc în loc, măguri teşite se înalţă cu zeci de metri deasupra platoului, formând o serie de forme carstice spectaculoase, între care doline şi văi. Rezervaţia include faimosul Izvor al Tămăduirii, peştera Feciorilor și renumitul pasaj Strâmtura, inaccesibil în anotimpurile ploioase.

Alin, capul familiei, spune că i-au plăcut întotdeauna lucururile care spun povești. Visul lui a devenit realitate și astăzi, după multă muncă, poate să arate tuturor visul său. “Nu a fost ușor deloc, am început în urmă cu aproximativ trei ani de zile și de atunci facem tot posibilul să aducem îmbunătățiri locului și încercăm să salvăm de la distrugere tradiția românească.” spune Alin, mândru micul colț de rai de la Glod.

Toți cei care vor să viziteze această regiune, pot apela cu încredere la familia Mușat. Te vor face să te simți ca acasă și sunt întotdeauna bucuroși de oaspeți pe care să-i cazeze în casele lor. Aproximativ 17 locuri de cazare sunt disponibile în Casa Glod, fiecare camera având propria poveste și decorată în detaliu, păstrând în același timp spiritul tradițional.  Există foarte puține locuri în România în care poți pune capul pe o pernă umplută cu fân sau să dormi pe un strujac de paie umplut cu flori de lavandă din cultura proprie. Locația in sine și obiectivele turistice din imprejurimi vor face să te întorci cu adevărat în timp. Acest loc este pentru toți cei care vor să evadeze din agitația urbană și să descopere cu adevărat Casa Românească și viața la țară.

Cine dorește să afle mai multe informații despre Casa Glod, cazare și rezervări poate verifica secțiunile site-ului sau prin email : casaglod@gmail.com sau telefon +40 746 350 969

Pestera Zidită de la Mada

Obiectivele turistice din zona noastră sunt deosebite, încercăm să identificăm cât mai multe, pentru ca să putem reda celor interesați frumusețea Munților Metaliferi și a zonei în care suntem situați.

O peșteră mai puțin cunoscută este preferata turiștilor care sunt îndemnați să o viziteze. Peștera Zidită de la Mada. Aproape de Cheile Madei, în spatele unor arbuști care-o acoperă intrarea, Peșterea Zidita este o adevărată minune a naturii și alături de Versanții Pleșei Mari si ai Dosului, oferă una dintre cele mai frumoase priveliști asupra Munților Metaliferi.

În zonele stâncoase, a fost semnalată prezența viperei cu corn, așadar trebuie foarte multă atenție la alegerea acestui traseu.

Legendele descriu peștera ca fiind un adăpost al dacilor. Peștera are patru galerii care însumează o lungime mai mare de o jumătate de kilometru și accesul în peșteră se face cu dificultate. În galerii găsim adevărate maternități de lilieci, numărul coloniilor în România este in continuă scădere.

Amatorii senzațiilor tari pot face canyoning pe Cheile Madei, o arie protejată natural cu o suprafață de 10 hectare.

Depozitarul unor adevărate comori de artă tradiţională românească

La o aruncătură de băț de casa noastră, Muzeul Achim Emilian își așteaptă oaspeții încărcat cu legende și o colecție impresionantă de obiecte adunate în ultimele patru decenii. Peste 10.000 de obiecte stau astăzi mărturii peste timp și pasiunea unui om, duce mai departe istoria unor tradiții prea puțin cunoscute de oameni… viața satului românesc.

Emilian Achim este un personaj de poveste si toată România a auzit de el după ce a înființat un muzeu în propria gospodărie. Este un fost mecanic și pasiunea de o viață a redat-o tuturor celor care doresc să cunoască bucăți din istorie. Merită toată admirația noastră, pentru salvarea patrimoniului național și munca de zi cu zi pentru conservarea tuturor exponatelor aflate în colecția muzeului.

Almașul Mare se află pe Valea Geoagiului, nu departe de fostul oraș minier – Zlatna și la câțiva kilometri de locația noastră, Casa Glod. Muzeul a fost deschis în anul 1979 și până în ziua de azi a fost și rămâne unul dintre cele mai importante obiective din această zonă.

“Pasiunea mea este acest muzeu și fiecare obiect pe care l-am adus aici are propia poveste sau legendă. Am încercat să reclădesc din aceste piese istoria oamenilor din această zona, a Munților Apuseni. Am dorit să pot să ofer vizitatorilor elemente din activitățile oamenilor, tradițiile si obiceiurilor” ne-a spus Emilian Achim în cele două ore în care am vizitat fiecare colț al muzeului. De menționat este faptul ca acest muzeu nu aduce profit, intrarea este gratuită, turiștii si cei care vizitează acest loc în care timpul este oprit în loc.. pot face donații dacă doresc acest lucru.

Emilian Achim este fără îndoială depozitarul unor adevărate comori de artă tradiţională românească.

Cultura populară românească s-a format odată cu poporul din care facem parte

Cultura populară românească s-a format odată cu poporul din care facem parte și cu puțin efort, reușim să păstrăm în sinteza originală elemente de tradiție care oferă o continuitate în timp și spațiu.

Fără doar și poate, structura de bază în cadrul comunităților sătești era “neamul”. Acesta era reprezentat de familie și toate persoanele îndrudite, prin afinitate sau nășie. În epoca medievală satele cuprindeau mare majoritate a populației, locuitorii acestora reprezentau un rol hotărâtor în aspect militar sau economic. Obștea sătească a fost menținută ca modalitate de organizare a țărănimi până în secolul XX și chiar după această perioadă au rămas anumite trăsături caracteristice în ceea ce privește proprietatea intelectuală asupra bunurilor, asupra pământurilor și a pășunilor. Toate aceste comunități s-au format pe parcursul Evului Mediu și au transformat peisajul natural într-un veritabil peisaj umanizat, cu elemente de permanență, de locuire neântreruptă.

Așezările au apărut treptat, în timp. Stabilitatea lor a fost redată de sedentarizarea ocupațiilor. În neolitic au început să se formeze cadre de desfășurare a vieții sociale și economice, în ceea ce astăzi denumim cătun (mici sate cu până la 100 de gospodării), satul (așezare rurală mai mare de 100 de gospodării) și crângul (grupări izolate de 2-5 gospodării).

Țăranii din România au fost cei mai abili arhitecți. Tradiţia locuinţei individuale este ancestrală și tehnica de construcție a parcurs toate etapele posibile. De la bordeiul semi-îngopat la casele monocelulare. Cu siguranță putem să atribuim locuinței țărănești titlul de unitate de producție de și formă de cultură, mai ales dacă ne gândim că gospodăria a fost cadrul de desfășurare a vieții de familie, de derulare a unor obiceiuri și de păstrare.

Marturii de necontestat în ceea ce privește originea românească

Inima munților ascunde și astăzi case de poveste, un izvor curat de obiceiuri și tradiții românești. Casele tradiționale din județul Alba sunt caracterizate prin trei tipuri de case specifice pentru anumite perioade:

– Casa de cărămidă cu trei camere, acoperită cu țiglă specifică zilelor noastre. Nu lipsea nici cămara și pivnița, locul în care oamenii adunau roadele pământului.

– Casa de cărămidă cu două camere, acoperită cu țiglă, specifică perioadei dintre cele două războaie mondiale.

– Casa țărănească veche, construită din lemn și pereți de lut, acoperită cu paie. Aceste construcții sunt specifice secolului al XX-lea.

Nu trebuie să uităm faptul că aceste locuinte nu aveau o fundație solidă, ele se înălțau la suprafața solului și pleava grâului amestecată cu lutul formau bulgării care se introduceau între nuielele prinse de la un stâlp la altul. Așa se formau pereții. Ulterior, erau lipiți cu un pământ argilor care permitea obținerea unei suprafețe netede și aceștia se puteau zugravi cu var. Ca mențiune, abia după primul război mondial apar în zonă casele cu două încăperi de locuit, casele cu demisol apar în deceniul opt al secolului XIX-lea.

Meșteșugurile tradiționale au influențat foarte mult dezvoltarea localităților din județul Alba. Cojocăritul, industria textilă, prelucrarea lemnului, fierăritul și chiar mineritul aurifer. Nici coloniștii germani nu sunt demn de uitat, aceștia erau specializați în extragerea și prelucrarea fierului, locuitorii zonelor și mai ales părții Trascăului au trăit de pe urma acestui meșteșug, produsele pe care le confecționau au deschis o piață importantă în Transilvania.

Județul Alba privit din punct de vedere etnic trece peste hotarele sale naturale, ceea ce ne amintește de primii moștenitori ai satelor. Structura, așezarea, drumurile și întreg ansamblul de viață regională, aduc marturii de necontestat în ceea ce privește originea românească și istoria poporului nostru.

Fără doar și poate… românitatea şi românismul sunt permanente!

Judetul Alba, o regiune locuită fără întrerupere din cele mai vechi timpuri

Poziția geografică favorabilă a făcut din județul Alba o regiune locuită fără întrerupere din cele mai vechi timpuri.

Fiecare perioadă istorică a lăsat urme de viață materială și spirituală, alcătuind istoria impresionantă a județului nostru. Civilizația dacilor a fost unitară și înfloritoare și continuă să uimească și astăzi istoricii care investighează sistematic cultura materială, culturală și spirituală a înaintașilor daco – geți.

Satele din județul Alba te întâmpină cu belșug de folclor, desprins din viața de zi cu zi a locuitorilor. Datinile transmise din generație în generație continuă să fie punct de legătură dintre trecut și prezent. Cu o sacralitate de de necontestat, momentele firești de zi cu zi sunt redate prin obiceiurile moștenite de la înaintași. Iubitorii de folclor au ocazia să cunoască aceste tradiții și expozițiile etnografice reprezintă un punct de legătură între lumea modernă și viața satului.

Datorită variatelor ocupații tradiționale, manifestările artistice sunt încărcate de folclor. Aici putem să aducem în discuție Fărşangul – Șase săptămâni de distrație, de la Bobotează până la începerea Postului Paștelui, băieții se duceau la fete îmbrăcați în costume populare. Doar așa le puteau face curte cum se cuvine și fetele le lăsau mâncare în semn de mulțumire. Alaiul seamănă foarte mult cu unul de nuntași, voia bună însoțită de muzicanți, preot, un măgăruș cărând un sicriu ce reprezintă iarna și anul vechi, tineri în costume populare… Toată lumea se adună în șipotul satului și începe “bârfa comunala”, acolo unde toată lumea este arătat cu degetul dacă a călcat strâmb în anul precedent, timp în care sicriul este lovit cu bâte pentru alungarea răului din sat. (foto CJ Alba)

 

Cheile Glodului, minunea de lângă casă!

Printre frumusețile de care se poate bucura turistul care ne vizitează, natura și ceea ce face ea de milioane de ani este poate cea mai bogată avuție a zonei. Lupta apei cu calcarul ne demonstrează adevărata forță a naturii.

La baza muntelui, între satele Ardeu și Glod, natura își arată splendoarea în adevăratul sens al cuvântului… Cheile Glodului, un canion săpat de ape în calcarul alb.

Aria naturală se află în sud-estul Munților Metaliferi (grupă montană a Munților Apuseni, aparținând lanțului muntos al Carpaților Occidentali), în partea central-vestică a județului Alba (la limita teritorială cu județul Hunedoara). Rezervația naturală reprezintă o formațiune de tip chei, izvoare, izbucuri, pajiști și fânețe, ce adăpostesc o gamă floristică variată, constituită din arbori, arbusti și specii ierboase. Vegetatia predominanta a rezervatiei este reprezentata de padurile de fag.

Rezervatia Naturala Cheile Glodului reprezinta o arie protejata de interes national si a fost infiintata in anul 1995, avand o suprafata de aproximativ 155 ha. Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de amenanjare a teritoriului national aduce la cunostinta protejarea habitatului si speciilor natural sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic si paleontologic.

Cheile Glodului au fost sapate in calcare de varsta jurasica, avand o lungime de aproximativ 2 km, iar formele create de apa in calcare sunt evidentiate prin doliene, caile carstice, abrupturi si pesteri precum Pestera Fecioarelor, Pestera cu doua guri, Pestera Zidita, Pestera fara Fund si Izvorul Tamaduirii.

Căi de acces: DJ 704 Zlatna – Almaşu Mare (10 km), iar de la Almaşu Mare spre sud, pe DC 64 Nădăstia – Glod în lungul Văii Glodului (Ardeului). Tot aici se poate ajunge şi din sud, de la Geoagiu (jud. Hunedoara) pe DJ Bozeş – Ardeu, în lungul văilor Geoagiului şi Ardeului.

× Rezervă rapid!